Gabriel Pătran, coordonatorul Lumina Wolves Volleyball a transmis un mesaj pentru echipele noastre, care vor participa la competițiile oficiale:
Avem în față un sezon competițional frumos, plin de provocari! Dupa o vară plină de antrenamente, de cantonamente și de meciuri amicale, împreună cu echipa de antrenori am reușit să formăm și să ne prezentăm la startul noului sezon cu șapte echipe!
Categoriile la care suntem înscriși sunt: U13 feminin-două echipe, U15 feminin-două echipe, o echipă U15 masculin, o echipă U17 feminin și o echipă U17 masculin!
La nivel național sunt doar câteva cluburi care au șapte echipe înscrise în Campionatul Național de volei. Acest lucru ne motivează și ne dă energia necesară pentru a-i acompania pe tinerii sportivi pe acest drum frumos! Suntem conștienți că vom avea un sezon greu, dar întotdeauna rezultatele au fost peste așteptările noastre. Toți sportivii au progresat mult și suntem convinși că vor face față cu brio meciurilor din noul sezon!
Ce așteptăm de la sportivii noștri? Să joace cu pasiune, să se bucure pentru fiecare reușită, să treacă peste meciurile pierdute, să aibe încredere în ei, să dea dovadă de fair play și să lucreze în echipă!
Împreună suntem mai puternici! Povestea continuă!
Fortza lupii!